Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că o companie suceveană, Daily Motors, va deschide o bază aeriană şi va opera zboruri interne şi internaţionale de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare”. Anunţul a fost făcut după şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Suceava, în care s-a aprobat demararea procedurilor pentru concesionarea unei suprafeţe de teren de 55.000 de metri pătraţi în incinta aeroportului, scrie Monitorul de Suceava.
Cererea de concesionare a fost făcută de SC Daily Motors SRL Suceava, terenul urmând a fi folosit pentru amenajarea unui spaţiu de staţionare pentru aeronavele companiei în vederea efectuării mentenanţei. Compania suceveană a mai informat Consiliul Judeţean că intenţionează ca Aeroportul „Ştefan cel Mare” să fie punctul de plecare pentru toate zborurile interne şi internaţionale pe care le va opera.
„După redeschiderea aeroportului, la o întâlnire cu oamenii de afaceri venisem cu o idee destul de scurtă, spunând atunci că visul meu era să avem o companie aeriană a Bucovinei. Şi atunci erau câţiva care râdeau pe înfundate, pe la colţuri, credeau că suntem într-un film SF. Dar iată că azi putem spune că acest vis s-a îndeplinit şi sunt doar şase luni de atunci şi avem o astfel de companie”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a arătat că Daily Motors, parte a grupului Daily, este în asociere cu o companie veche în acest domeniu, respectiv Cobrex Braşov. Şeful administraţiei judeţene a mai declarat că Daily Motors Suceava a achiziţionat deja un avion Boeing 737 – 200, cu 147 de locuri, care va ajunge la Suceava în scurt timp, urmând ca firma suceveană să achiziţioneze încă o aeronavă. Cătălin Nechifor a subliniat că baza aeriană principală a noii companii va fi la Suceava.
„Acest prim avion va fi operaţional în scurt timp, pentru că această companie, chiar dacă e nouă, e foarte ambiţioasă şi a dat dovadă că a simţit pulsul pieţei. Există aici o zonă de captare, în care Suceava e dominantă, şi care poate aduce lângă ea şi judeţele Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Bistriţa-Năsăud, dar şi zona Cernăuţi din Ucraina. Este o piaţă potenţială de peste trei milioane de posibili pasageri. Apoi trebuie să avem în vedere că din judeţul Suceava există multe persoane la muncă în ţări precum Marea Britanie, Spania Portugalia Italia etc.”, a mai spus Nechifor.
El şi-a exprimat speranţa că cei de la Daily Motors vor fi curajoşi şi în continuare, precizând că doar faptul că vor începe să opereze cu două aeronave este „un semnal foarte sugestiv”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024