Cazul a fost făcut public în cadrul unei conferințe de presă susținută în urmă cu puțin timp la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Un copil de trei anișori din zona Dorohoiului a mers la grădiniță bătut. Educatoarea a observat răni pe corpul micuțului și au fost alertați polițiștii, dar și reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială Protecția Copilului (DGASPC) care l-au luat pe copil din mediul familial nociv.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Din verificările acestor instituții s-a stabilit faptul că minorul respectiv este într-un mediu nesigur, că a fost victima violenței în familie. A fost extras din mediul familial și instituționalizat în regim de urgență într-un centru de copii.”
În acest caz a funcționat colaborarea instituțională, iar cetățenii sunt rugați să apeleze polițiștii atunci când observă un astfel de caz de violență.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
„Aș vrea să scot în evidență importanța cooperării dintre instituții, a vigilenței tuturor celor implicați și nu doar a cadrelor didactice sau a celor care fac parte din anumite instituții, ci și a tuturor cetățenilor. Dacă au cunoștință despre fapte de violență comisă în comunitate să anunțe de îndată autoritățile, indiferent că vorbim de asistență socială sau poliție pentru ca noi să putem interveni și să reducem consecințele acestor fapte”
În cazul copilului bătut polițiștii fac cercetări pentru violență în familie
(foto – jurnalul.ro)
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024