Este o poveste de viață, despre cum poți reuși într-o lume în care artificialul a înlocuit naturalul. Și despre cât de mare e partea din tine la care trebuie să renunți pentru a corespunde noilor criterii care definesc notorietatea.
Viviana Sposub e prezentatoare acum la matinalul „Dimineața cu noi”, de la Kanal D. Are 24 de ani și se bucură de un adevărat succes în televiziune. Despre parcursul ei pe micul ecran, ea a povestit într-un interviu pentru kanald.ro.
Viviana Sposub s-a născut în Botoșani. De mică a îndrăgit muzica, așa că la vârsta adolescenței a urmat un liceu de muzică pe care l-a și absolvit. Imediat după, la 19 ani, curajoasă și ambițioasă, ea a luat drumul Bucureștiului.
Prezentatoarea de la Kanal D s-a înscris la facultate și recent avea să cunoască succesul în televiziune. Viviana Sposub a absolvit cursurile INTACT Media Academy de la Antena 1, ulterior a prezentat rubrica Vremea la același post. O ofertă a primit și s-a mutat la PRO TV, unde a devenit coprezentatoare a emisiunii „Vorbește lumea”.
La același post, ea a fost cooptată pentru o altă emisiune, la „Ferma”, acolo l-a cunoscut și s-a îndrăgostit de actualul ei iubit, de George Burcea. După o vreme, Viviana Sposub a semnat un contract cu Kanal D, a devenit concurentă în emisiunea „Bravo, ai stil!”, pe care a fost la un pas de a o câștiga.
În prezent, ea e prezentatoarea matinalului „Dimineața cu noi”, alături de Bursucu și George Tănase.
Despre parcursul ei, Viviana a făcut dezvăluiri acum.
„Cu trenul și cu o singură valiză! Așa am ajuns în București la vârsta de 19 ani pentru a-mi trăi viața de studentă și pentru a-mi construi o carieră. Mi-a fost tare greu la început… Eram singură, într-un cămin din Obor, dar extrem de ambițioasă. Am învățat, am muncit și nu am renunțat la visul meu”,
a dezvăluit Viviana Sposub.
De-a lungul anilor de muncă, ea a primit multe sfaturi. A ținut cont de multe dintre ele, mai ales de cele pe care Maurice Munteanu, jurat la „Bravo, ai stil!”, i le-a oferit: „Am apreciat fiecare sfat, fiecare critică și fiecare laudă din partea juraților. Nu puține au fost momentele în care Maurice a văzut în mine ce e mai frumos și lucrul acesta m-a ajutat să capăt și mai multă încredere în forțele proprii. Îmi doresc să rămân în televiziune în poziția de prezentator, îmi place tare mult să comunic și să îi bucur pe cei de acasă. În același timp, vreau să acord mai multă atenție și energie talentului muzical pentru că simt că așa mă voi simți cu adevărat împlinită pe plan profesional”.
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024