Situația infracțiunilor din comuna Vorniceni, a ajuns la cote alarmante, iar sătenii au ajuns la limita răbdării: vor ca autoritățile să facă ceva, și să o facă repede.
Exemple sunt multe. De la săteni care s-au adăpostit în case în timp ce hoții le spărgeau geamurile cu furci și bâte, la bătrâne jignite în ochii lumii, fără ca nimeni să poată interveni. Un alt caz a ajuns în atenția poliției din comună abia astăzi, 21 august 2015, la ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani, când o bătrână și-a făcut curaj să spună prin ce a trecut.
„În ziua de Paști mi-au fărmat patru ochiuri de geamuri, mi-au fărmat poarta în Seara de Înviere, nu am mers să declar, acum în august, au venit, eu eram la Biserică, și când am ajuns acasă, am luat cheia să descui ușa, și când am intrat, hoții erau în casă! Ce să fac eu? Unde să mă duc? Sunt singură! Și nu m-am dus să declar, că mi-e teamă că or veni și m-or gâtui, mi-e și rușine să spun, dar eu dorm în pod de frică”, a spus bătrâna cu lacrimi în ochi.
Femeia a povestit că stă cu pături în geam și nici ușa nu și-a reparat-o, de teamă că vor veni din nou răufăcătorii și o vor lua de la capăt.
„Și geamurile nu le-am pus, poarta n-am făcut-o, că mă tem. Nu m-am dus să dau declarație. Stau cu țolul în geam și când mă întâlnesc cu ei pe drum, mă iau în râs când trec pe lângă mine”, a spus femeia disperată.
Membrii ATOP prezenți la ședința care s-a ținut în comuna Vorniceni, au rămas extrem de surprinși de declarațiile sătenilor și, deși o parte dintre probleme ajunseseră deja în atenția autorităților, multe dintre ele le erau cu totul necunoscute. O soluție urmează să fie găsită în cel mai scurt timp, a spus președintele ATOP, Dumitru Zmău.
(C.B.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bănuieli de infidelitate și răzbunare brutală: Medicul i-a recomandat repaus sexual
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Tragedie în familia interpretului Igor Cuciuc: Fiica sa a murit la numai 17 ani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024