Peste 10.000 de copii din aproape 30 de țări au participat la Concursul „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul 3”.
Aflat la ediţia a 6-a, concursul, organizat online între 18-19 decembrie 2021, a reunit copii români din 26 de țări, cu tradiție și comunități de limbă și ortodoxie românească.
Câștigătorii au fost premiaţi duminică, 30 ianuarie 2022.
”Premierea s-a desfăşurat concomitent în toate ţările participante la data de 30 ianuarie 2022 cu ocazia cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi, imediat după Sfânta Liturghie. Aprecierea pentru această implicare a copiilor merită să fie făcută în faţa părinţilor, a dascălilor şi a întregii comunităţi eclesiale”,
prof. Ioniţa Timiş, coordonator
Concursul se adresează copiilor şi tinerilor creştini cu vârste între 6 şi 18 ani din România şi diaspora românească.
Competiţia este organizată de Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi cu Platforma educaţională „red-religie.ro”.
Scopul acestui proiect este demararea şi dezvoltarea unei strânse colaborări între şcolile de stat şi parohiile ortodoxe româneşti de pretutindeni.
Printre câștigători s-a aflat și Anastasia Dascălu, o fetiță de 8 ani, din Botoșani.
Copila a reprezentant în concurs parohia ”Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Botoșani, ea fiind coordonată de preotul Dumitru Butnariuc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024