Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar privitor la două infracțiuni de furt din automobile înregistrate în luna septembrie a acestui an, în municipiul Botoșani.
Din probele adunate a reieșit că un tânăr, de 25 de ani, din comuna Trușești, aflat prin oraș, a forțat sistemul de asigurare al unui autoturism, a intrat și a sustras ce i-a căzut prin mână, adică telefoane mobile, produse cosmetice și bani.
Doar că nu s-a oprit aici. A observat că o altă mașină avea cheia în interior, așa că s-a gândit că nu i-ar strica o plimbare.
S-a urcat la volan, a condus câțiva zeci de metri, după care a abandonat autovehiculul.
Inițial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, după care instanța de judecată a dispus arestarea sa preventivă.
Dosarul a fost trimis către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.
FOTO: Depositphotos.com
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024