O companie cu capital autohton reuşeşte să crească pe o piaţă cu o concurenţă uriaşă. Elsaco Energy, companie din grupul de firme Elsaco Botoşani, condus de omul de afaceri Valeriu Iftime, a reuşit să atragă sute de clienţi cărora le vinde energie electrică, persoane juridice şi instituţii publice.
„Aici totul ţine de licitaţii şi de un preţ cât mai mic. Reuşeşti să ai o ofertă competitivă pe bursă, câştigi, nu… atunci nu. Nu poate interveni nimeni în niciun fel şi totul este liber. Noi am reuşit prin această companie din grup să avem deja câteva sute de clienţi, ceea ce este bine pentru început”, a declarat Valeriu Iftime.
Ultimul succes înregistrat de Elsaco Energy Botoşani a fost la licitaţia organizată de Compania Naţională Poşta Română. Compania botoşăneană, alături de alte trei firme, vor livra energie electrică Poştei la nivel naţional în următorii patru ani, potrivit ziarului Evenimentul.De asemenea, o unitate militară din Constanţa are ca furnizor de energie electrică firma botoşăneană.
Elsaco Energy tranzacţionează energia electrică pe bursă.
Vezi și: Elsaco proiect de miloane de euro în Republica Moldova
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile