Adriana, o fetiță de doar 16 ani, a trecut prin încercări pe care niciun copil nu ar trebui să le cunoască. La numai câteva zile după naștere, un incident medical tragic i-a schimbat pentru totdeauna cursul vieții.
O injecție administrată greșit i-a cauzat pierderea unui picior, transformându-i copilăria într-o luptă constantă pentru supraviețuire. În loc să alerge, să exploreze lumea și să se bucure de jocurile copilăriei, Adriana a fost nevoită să depindă de o proteză și de sprijinul necondiționat al mamei sale.
„Durerea unui părinte nu poate fi descrisă în cuvinte. Este extrem de greu să poți accepta că fetița ta, care s-a născut perfect sănătoasă, a ajuns un copil special. Adriana este dependentă de mama ei. La școală, profesorii și colegii o ajută în permanență. În fiecare secundă trebuie să fie cineva cu ea. Sunt momente când ar vrea să facă lucruri pe care orice copil de vârsta ei le poate face... Cum credeți că se simte un copil atât de limitat fizic?"
povestește tatăl Adrianei cu o tristețe adâncă.
Din păcate, suferințele Adrianei nu s-au oprit aici. La doar patru ani a fost supusă unei operații extrem de riscante pe cord deschis. Fetița a trecut cu bine peste intervenție, însă experiența a lăsat urme adânci asupra familiei Mișcu.
Mama este asistentul personal al Adrianei, omul care îi stă sprijin non-stop. O ajută cu toate activitățile zilnice – de la îmbrăcat și spălat, până la adaptarea protezei. Tatăl lucrează într-o fabrică de tâmplărie PVC. Deși familia duce un trai decent, situațiile medicale tot mai grave le depășesc cu mult posibilitățile.
Acum, Adriana se confruntă cu o altă provocare majoră: scolioza severă. De-a lungul timpului, coloana ei s-a curbat atât de mult încât a început să pună presiune pe plămâni, amenințându-i capacitatea de a respira. Fără o intervenție urgentă, Adriana riscă să se sufoce. Operația care i-ar putea salva viața costă 32.000 de euro, o sumă uriașă pentru familia ei.
„Nu ne plângem, facem tot posibilul ca Adriana să meargă înainte și să fie bine. Dar știm că nu putem face asta singuri. Soția mea, care a fost alături de Adriana în fiecare clipă, a ajuns să ia tratament pentru depresie. E greu să vezi cum copilul tău nu poate avea o viață normală," spune tatăl cu vocea tremurândă.
Fiecare donație, oricât de mică, poate face diferența între viață și moarte pentru Adriana.
„Fără această operație crucială, riscul este uriaș. O curbare accentuată a coloanei ar putea străpunge organele interne, punându-i acestui copil viața în pericol. Ne-am asumat această misiune și te invităm și pe tine să ni te alături. Doar împreună, inimă cu inimă, putem crea o lume mai bună. Doar împreună îi putem oferi Adrianei șansa la o viață sănătoasă și fericită", spune Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă".
Pentru a o ajuta pe Adriana să trăiască, te rugăm să donezi la:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Te rugăm să specifici în transferul bancar, la detaliile plății, numele: ADRIANA MISCU
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile