Atunci când vine în București, Daniela Condurache stă într-o casă pe care și-a cumpărat-o în centrul Bucureștiului, la demisol.
Aseară, artista a găsit în casă o imagine care a făcut-o să plângă. Aproape toate bunurile i-au fost distruse, după ce casa i-a fost inundată la demisol, în dormitorul acesteia. Daniela Condurache a fost nevoită să stea în casă peste noapte, chiar dacă a fost în pericol de moarte. Apa a ajuns foarte aproape de prize, iar în cazul în care ar fi ajuns la prize, s-ar fi putut întâmpla o nenorocire.
„Numai eu știu cum am dormit. Nu pot să îți spun ce miros este aici, trebuie în noaptea asta să dorm la hotel. După ce a venit cu vidanja, apa este tot aici. Uitați-vă ce nenorocire este, trebuie să merg la hotel. Încă nu este trecut de pericol. În condițiile în care trece apa, se poate întâmpla orice dacă ajunge la priză.”, a spus interpreta de muzică populară. Apa plutește prin toată casa, dar artista este fericită pentru că a salvat câteva costume populare valoroase. Daniela Condurache (n. 23 mai 1962, Stâncești, Botoșani) este o cântăreață română de muzică populară.
CITEȘTE: Ciocârlia de la Botoșani a mers în pelerinaj la icoana lui Arsenie Boca: Te cutremură
Se modernizează sistemul de urgență: STS lansează 113 pentru trimiterea mesajelor
Redacția Botoșăneanul
Mar 07, 2025
Piedone vrea comisari de la Protecția Consumatorilor în toate vămile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 07, 2025
De 8 Martie, dăruiește pentru eroinele (ne)văzute: Nu renunță niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 07, 2025
Un cutremur s-a produs joi seară: CE magnitudine a avut
Redacția Botoșăneanul
Mar 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile