Anunțul a fost transmis pe una dintre paginile de socializare de către preoteasa Anamaria Macuc.
Este vorba despre o femeie văduvă din Botoșani, mamă a doi copii care suferă de o tumoră abdominală.
A trecut prin mari încercări ale vieții, iar acum are nevoie de ajutor mai mult ca niciodată.
Redăm mai jos mesajul postat pe rețelele sociale:
„Are tumoră abdominală (după cum observați în poză, burta este foarte mare, din cauza tumorii) și ne roagă disperată, să o ajutam financiar să poată plăti o mașină, care să o duca la spital la Iași (la IRO), joi dimineață (19 septembrie) și după investigațiile medicale și programarea pentru operație să o aducă înapoi la Botoșani. Trebuie să plătească transportul 350 lei și se stresează că nu are bani.
Are un venit lunar de aproximativ 800 lei (ajutor social și complementara) plus alocațiile celor doi copii.
Pentru ajutorul social a prestat servicii în folosul comunității, așa cum a putut, chiar și atunci când era foarte frig (oamenii o compătimeau că stătea în frig, văzându-i burta mare, credeau că este însărcinată). Acum este scutită din punct de vedere medical. Spera să fie operată în curând și să scape de tumoarea mare din ea.
Încă de când a văzut lumina zilei a avut o viață tare chinuită.
Tatăl ei a murit înainte că ea să se nască și imediat după nașterea ei, mama a abandonat-o la casa de copii. Și-a văzut mama doar de două ori în viață, o dată când avea vreo 10 ani și apoi peste câțiva ani când a aflat că mama ei a murit, fiind călcată de un tren, în Suceava și a mers la înmormântarea ei și a văzut-o pentru ultima oară.
Neavând o casă, neavând familie, neavând cine să o sprijine sau să o îndrume în viață, a trăit foarte mulți ani pe străzi, în frig și deseori se culca flamandă. O perioadă, a vândut ziare pe stradă, apoi încet, încet a reușit să-și plătească o chirie modestă (câștiga foarte puțin la ziare), iar în urma cu 5 ani s-a bucurat nespus de mult c-a primit o locuință de la stat, unde plătește o chirie mică. Bucuria n-a ținut mult, pentru că peste un an, i-a murit fiul (în accident de mașină) și peste doi ani, i-a murit soțul, de inimă și între timp s-a instalat și boala ei.
Recent, l-am cunoscut pe băiatul de 11 ani, când i-am oferit, la biserica Pacea, un ghiozdan cu rechizite. Este tare plăcut. Când îl vezi n-ai crede ce poveste tristă are în spate...
Are nevoie de bani și pentru alimente, pentru a-și cumpără anumite medicamente, pentru a plăti chiria și a-și plăti cheltuielile de zi cu zi.
Cu ce puteți să o mai ajutați, cei care doriți, pe lângă partea financiară:
Au mare nevoie de un frigider bun. Cel pe care-l au este foarte vechi și deseori nu funcționează.
Cei care doriți s-o ajutați o puteți contacta la nr. de telefon: 0749.937.940 și vă puteți întâlni personal cu dânsa (locuiește pe lângă Scoală nr. 13 ) sau îi puteți trimite bani în nr. de cont RO19BACX0000001805250000 deschis la UniCredit Bank pe numele Feclistov Carmen.
Daca nu reușiți să vă întâlniți personal, le puteți lasă la Casa Sfânta Irina, din spatele bisericii Pacea, cu rugămintea să scrieți pe pachet/ plic " IRO Iași".
La casa Sfânta Irina se află un voluntar (+40722179366) în intervalul orar 9:00-17:30.”
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024