Este vorba despre o femeie care locuiește în județul Botoșani și care este nevăzătoare de grad I.
A contractat un credit bancar pentru o serie de intervenții chirurgicale urgente, însă a rămas fără bani din cauza propriului fiu.
Pentru că nu a știut cui să ceară ajutor pentru problema care o macină, femeia care locuiește în comuna Mileanca a apelat la comunitate, prin intermediul publicației Botoșăneanul. Și-a spus povestea în ideea în care va ieși din această situație, dar și din teamă pentru propria sănătate.
Are 63 de ani și s-a căsătorit cu un botoșănean din Mileanca care i-a devenit „însoțitor” având în vedere că este persoană cu handicap. Ioana s-a născut în Craiova, dar s-a stabilit la Botoșani în urmă cu patru ani.
„Nu văd absolut deloc. Luna trecută am făcut o refinanțare de 5.000 de lei la o bancă din Botoșani. Eu, acești bani i-am luat pentru operații și pentru a face o succesiune la o garsonieră de unde sunt eu. Ce m-am gândit, că până fac operația să merg și până la copil”, a povestit femeia.
A mers la Târgoviște și a petrecut o săptămână cu fiul său care este deja la maturitate și care i-ar fi cheltuit toți banii, adică suma de 5.000 de lei.
„Sincer să vă spun, cred că i-a băut. I-a băut, vă spun foarte sincer, îmi pare rău că vă spun, dar acesta este adevărul. Succesiunea, ca succesiunea. Dar trebuie neapărat făcută operația de care eu trebuie să beneficiez, am acte și pot să dovedesc diagnosticul. La fiere sunt trei pietre, la rinichi în partea dreaptă și stângă câte o piatră, plus la rinichi în partea dreaptă chist. Și pe altă parte și lichid la inimă. Și mi s-a spus foarte clar, nu se poate face operația decât numai la Iași și numai la Suceava”.
Unitățile spitalicești nu ar ține cont de faptul că Ioana este nevăzătoare și, deși este asigurată, ar fi necesară totuși o sumă de 2.500 de lei.
„Vă spun foarte sincer, sunt căsătorită, dar soțul cu care sunt acum el vede. Vă spun din tot sufletul, el nu m-a luat din dragoste, el m-a luat pentru interes, ca să aibă o vechime de pe urma faptului că eu nu văd. El are bani, dar nu vrea sub nicio formă să mă ajute, el vrea decât avantajele lui, acesta este adevărul. Și neavând unde să mă duc în altă parte, am fost nevoită să vin înapoi aici, la Botoșani”, a mai povestit femeia.
Primarul comunei Mileanca, Alexandru Azamfirei, confirmă existența acestei femei în comunitate și spune că într-adevăr situația familială este una mai zbuciumată. Iar Primăria plătește indemnizația de însoțitor către soț, pentru ea, ca persoană nevăzătoare.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024