Antrenorul echipei fanion a judeţului a reacţionat dur la adresa organizatorilor Ligii 1 şi Cupei României după ce au fost făcute publice programările meciurilor din următoarele etape ale acestor competiţii.
FC Botoşani a fost pusă din nouă să joacă într-o zi de luni cu Astra Giurgiu, mai exact pe 24 octombrie, în nocturnă, pe Municipal, pentru ca peste mai puţin de două zile, mai exact pe 26 octombrie, la amiază, să aibă meci cu CS Afumaţi, în deplasare.
„Botoşaniul, văd că indiferent ce face în prima ligă sau ce imagine creează, nu ne bagă nimeni în seamă. După programarea meciului luni seara cu Astra, noi am fost programaţi la două zile distanţă să jucăm un meci la Bucureşti. Nici 48 de ore. Sigur că, probabil se va rectifica respectiva dată pentru că nu este regulamentară, dar asta arată foarte multe despre cum suntem organizaţi, cum luăm în seamă oamenii care până la urmă contează, jucătorii, clubului”,
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.
Tehnicianul este nemulţumit că, deşi echipa ocupă locul 4 în Liga 1, la doar un punct de poziţia a doua şi, în plus, este a doua cea mai ofensivă formaţie, este tratată cu dispreţ.
„Televiziunile decid, dar eu cred că şi pentru televiziuni Botoşani este o echipă care produce spectacol şi cred că lumea asta aşteaptă să vadă, nu e o echipă care se aşează pe două linii şi degajează toate mingile în disperare, deci eu cred că asta aşteaptă lumea să vadă: spectacol. Indiferent că mai pierdem meciuri, noi încercăm să jucăm, să facem o partidă plăcută pentru publicul spectator, să aducem lumea la fotbal, dar televiziunea merge pe alte criterii, din păcate”,
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.
20 de goluri a marcat FC Botoşani în actualul sezon de Liga 1, cu unul mai puţin decât CFR Cluj, dar cu 3 peste FCSB şi Dinamo,
„Botoşaniul nu sună frumos şi dacă nu sună frumos la ureche, aşa, pompos, Paris, Londra, Milano… Dacă suntem de la Botoşani înseamnă că suntem tâmpiţi sau cei care lucrăm aici”,
Leo Grozavu, antrenor FC Botoşani.
1 singur egal are FC Botoşani în noua ediţie de Liga 1, doar ASA Târgu-Mureş neînregistrând nici o remiză.
Se modernizează iluminatul orașului, trei firme interesate de licitație
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
Lovitură de teatru: S-ar fi decis renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024