Lucrările la imobilul ridicat în prima parte a anilor '90 ar trebui să înceapă în mai puțin de două săptămâni. Directorii celor două instituții vor căuta împreună cu constructorii soluții pentru funcționarii care lucrează direct cu publicul.
Imobilul care intră într-un amplu proces de modernizare este fosta „Direcție a Muncii” așa cum este cunoscută de botoșăneni.
Astăzi în clădire își desfășoară activitatea angajații Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) și cei ai Casei Județene de Pensii (CJP).
Contractul „Renovarea energetică moderată a clădirii publice Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială” este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Licitația pentru atribuirea lucrărilor a fost publicată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la începutul lunii februarie, însă desemnarea unui constructor a tot fost amânată de o serie de clarificări automate cerute de sistem.
Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS
„În sfârșit s-a încheiat procedura de achiziție și urmează să vedem, undeva era prognozat pe 24 când ar trebuie semnat contractul de execuție. A durat mult licitația, au tot fost tot felul de clarificări, completări și s-a prelungit puțin”.
O asociere de patru firme a câștigat contractul care presupune execuția de lucrări pe mai multe paliere, de la montarea de panouri solare, la instalații electrice și termice și reabilitarea pereților cortină, adică a geamurilor exterioare de pe fațada clădirii.
Pe perioada execuției lucrărilor de lucrări, se dorește ca activitatea să fie desfășurată în continuare în aceeași locație, cu acces restricționat pe zonele de șantier.
Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS
„Să discutăm și cu constructorii să vedem ce variante găsim ca totuși să se poată lucra cu eliberare parțială. Unde să ne mai mutăm și noi în oraș? La noi pe interior nu sunt prea multe lucrări, cel cu panouri solare și instalațiile sunt pe acoperiș și își face treaba lui. Dincoace, când vor fi schimbați pereții cortină, trebuie protejată zona”,
Lucrările de reabilitare a acestei clădiri ar urma să fie terminate la finele anului 2025.
Valoarea contractului cu tot cu TVA este de 7.713.648 lei.
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile