După ce au fost finalizate lucrările la parcurile Filateliei și din fața Bisericii Sfântul Ștefan, a urmat și cel din fața Agenției pentru Protecția Mediului.
În cazul acestei grădini publice, proiectul este oarecum mai amplu întrucât presupune extinderea iluminatului public dar și construirea unei noi fântâni arteziene.
”Se lucrează în Parcul de la Casa Tineretului, mai durează aproximativ trei săptămâni lucrările, acolo intenționăm realizarea unei mici fântâni arteziene chiar la primul rond din fața Casei Tineretului, introducerea a aproximativ 10 stâlpi de iluminat suplimentari în zonă pentru că era un loc mai puțin luminat pe timp de noapte și la solicitarea cetățenilor pentru creșterea gradului de siguranță au fost introduși acești stâlpi”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
În cadrul programului de reabilitare se va interveni și pentru pavarea aleilor dar și pentru schimbarea mobilierului stradal cu unul nou. Fântâna ar urma să coste undeva în jurul a 50.000 de lei.
În cazul intervențiilor pe parcuri, primarul spune că resursele financiare nu sunt unele extrem de mari: ”Vorbim de sume de 30 – 40.000 de lei, deci nu sunt sume mari pentru a reda aceste parcuri și pentru a le reface la alte standarde”.
(G.E.)
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile