În baza Licenței de funcționare, serviciul social este autorizat să funcționeze cinci ani, de la data de 12 mai 2022 până la 11 mai 2027.
În martie 2022, Direcția de Asistență Socială Botoșani a făcut demersuri pentru înnoirea licenței de funcționare a Cantinei de Ajutor Social. Astfel, a fost trimis la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale dosarul pentru înnoirea licenței de funcționare a serviciului social Cantina de ajutor social și s-au elaborat documentații necesare îndeplinirii de către Cantină a standardelor minime de calitate. Urmare a acestor demersuri, Cantina de Ajutor Social este acreditată, în conformitate cu prevederile Legii privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale.
“Direcția de Asistență Socială a luat măsuri pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate prin cantina de ajutor social, prin îmbunătățirea calității hranei, diversificarea meniurilor, instruirea permanentă a personalului cantinei, popularizarea scopului serviciului social. Grija pentru beneficiarii serviciilor Cantinei se vede prin calitatea hranei și modul în care personalul de acolo interacționează cu aceștia”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Cantina de ajutor Social din cadrul Direcției de Asistență Socială, aflată pe Aleea Nucului, nr.8, prestează servicii sociale gratuite sau contracost persoanelor aflate în situații socio-economice sau medicale deosebite. Finanțarea activității Cantinei de Ajutor Social este asigurată din bugetul local al municipiului Botoșani, prin bugetul Direcției de Asistență Socială.
În cursul anului 2022, numărul mediu zilnic de beneficiari ai cantinei a variat de la un trimestru la altul. Astfel, dacă în trimestrul I la Cantina de Ajutor Social s-a pregătit hrană pentru un număr mediu zilnic de 135 de beneficiari, în trimestrul II, numărul mediu zilnic de beneficiari a fost de 124, respectiv 118 și 119 în trimestrele III și IV.
Pentru zilele lucrătoare din săptămână se prepară și distribuie către beneficiari hrană caldă (prânzul) și un supliment pentru cină, iar pentru weekend și sărbători legale se asigură hrană rece. Începând cu data de 20 mai 2022, cuantumul alocației zilnice de hrană a fost majorat la 22 de lei pe zi de persoană.
Beneficiarii serviciilor sociale acordate la Cantina de ajutor social sunt:
- copiii în vârstă de până la 18 ani, aflați în întreținerea acelor familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreținere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social.
- tinerii care urmează cursuri de zi la instituțiile de învățământ ce funcționează în condițiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 ani, respectiv 26 de ani în cazul celor ce urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani
- pensionarii;
- persoanele care au împlinit vârsta de pensionare și care sunt izolate social, nu au susținători legali, sunt lipsite de venituri;
- invalizii și bolnavii cronici;
- orice persoană care, temporar, nu realizează venituri, pentru o perioadă de maxim 90 de zile pe an.
“La Cantina de ajutor social Botoșani se prepară și se asigură hrană caldă și rece și pentru Centrul Social de Urgență (unde sunt cazate persoanele fără adăpost), Centrul de Zi pentru copii cu risc social, aflat în cartierul Parcul Tineretului. Totodată, Cantina asigură pachetele lunare de alimente pentru botoșănenii beneficiari ai serviciilor Centrului de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente – SENIOR”, a mai declarat viceprimarul Liviu Toma.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024