Un nou Ordin comun al ministrului Muncii și al președintelui Institutului Național de Statistică (INS) a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial, introducând o nouă profesie în economia națională.
Este vorba despre cea de „profesor itinerant și de sprijin”.
Această profesie este destinată cadrelor didactice cu studii superioare în domeniul psihopedagogic, care sunt specializate în activități de învățare, stimulare, compensare și recuperare pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale (CES) integrate în școlile de masă, potrivit puterea.ro.
Conform reglementărilor în vigoare, pentru a ocupa un post de profesor itinerant și de sprijin, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții esențiale. În primul rând, este necesară absolvirea unei facultăți cu licență în psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie. De asemenea, candidații trebuie să finalizeze un master didactic de doi ani în unul dintre domeniile psihopedagogice și să efectueze un stagiu practic de un an școlar, sub supravegherea unui profesor mentor cu experiență în educația specială.
De asemenea, aceste posturi pot fi ocupate și de absolvenți ai unor studii superioare de lungă durată, cu calificare în domenii similare. În cazul absolvenților altor specialități, aceștia trebuie să își completeze studiile în termen de șase ani de la aplicarea noii metodologii, prin intermediul unui master de doi ani în psihopedagogie sau prin studii universitare de licență în domeniul psihopedagogiei, conform normelor Bologna.
Posturile de profesori itineranți și de sprijin sunt normate în cadrul unităților de învățământ special și se ocupă prin concurs, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale nr. 1/2011. Activitatea desfășurată de acești profesori este considerată activitate de învățământ special și este reglementată prin articolul 262 aliniatul 3, punctul f) din aceeași lege.
Normarea și încadrarea acestor profesori variază în funcție de gradul de deficiență al elevilor cu care lucrează. Astfel, un post de profesor itinerant și de sprijin este alocat pentru 8-12 copii cu deficiențe moderate sau ușoare, integrați individual sau în grupuri de doi, trei elevi în clase din școlile de masă, echivalentul unei norme de predare de 16 ore pe săptămână. Pentru copiii cu deficiențe grave, profunde sau asociate, normarea este de patru, șase elevi per post, cu aceeași normă de predare de 16 ore pe săptămână.
Din cele 16 ore săptămânale, jumătate sunt destinate activităților directe cu elevii integrați în clasă, în colaborare cu cadrele didactice responsabile de grupele respective. Restul orelor sunt dedicate activităților desfășurate în săli multifuncționale sau centre de resurse din cadrul unității de învățământ, în afara orelor de curs obișnuite.
Numărul de ore și disciplinele la care participă profesorul itinerant și de sprijin sunt stabilite de comun acord cu profesorii de la clasă, asigurându-se astfel o intervenție educațională personalizată și eficientă pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
(Foto: depositphotos)
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024