Executivul a actualizat oferta pentru profesori, astfel încât vor fi două tranșe a câte 2.000 de lei pentru fiecare dascăl.
Potrivit publicației Adevărul, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a confirmat această informație luni seară.
„Pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și didactic auxiliar) prime pentru susținerea carierei didactice 2.000 de lei net suma forfetară, primită pe data de 5 iunie și 2.000 lei net, primiți pe data de 5 octombrie, din care 30% (600 lei) garantat suma forfetară - pentru diferența de 70% (1.400 lei pentru achiziție de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice, cu documente justificative pentru decont pana la încheierea proiectelor europene pe finanțare PNNR). Facem precizarea ca cei 2.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, până în anul 2027”,
a transmis Guvernul României.
De asemenea, Executivul a mai precizat că în cazul cadrelor nedidactice va avea loc o majorare de 8-9% a salariilor și vor primi prime de câte 500 de lei net, în luna iunie, și 1.000 de lei net în luna octombrie, „din care 30% suma forfetară și 70% pentru cursuri de igienă și altele asemenea”.
Suma de 1.000 lei din octombrie se vor acorda, în fiecare an, până în 2027.
Totodată, dăscălilor li s-a promis și încheierea unui acord cu cele două partide de guvernământ, PSD și PNL, care sa cuprindă toate aspectele din viitoarea lege a salarizării, Educația fiind prioritate și pornind de la principiul că salariul debutantului este la nivelul salariului mediu brut pe economie. Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a precizat că ofertă a fost comunicată profesorilor, iar marți vor avea un răspuns din partea acestora.
"Guvernul României trebuie să înţeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar",
precizează liderii sindicali.
Potrivit sindicaliştilor, la ultimele negocieri avute cu reprezentanţii Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările sindicatelor au fost: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice şi emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru a anunţat că Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional.
„Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată",
a spus Cărbunaru.
Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai 2023.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024