Sindicaliştii din învăţămînt susţin că au reuşit să deblocheze situaţia înregistrată printre cadrele didactice referitoare la plata celui de-al 13-lea salariu. Astfel, deşi la nivel de municipiu, acest drept financiar nu a fost încă acordat, în unele unităţi şcolare din judeţ, primăriile au efectuat deja viramentele acestor sume. Este vorba despre localităţile Vlăsineşti, Dersca, Hăneşti (în proporţie de 40%), Dîngeni şi Dorohoi.
„În legătură cu plata celui de-al 13-lea salariu în învăţămînt, am întreprins demersurile pe care noi le-am considerat necesare, am luat legătura cu conducerea Primăriei Botoşani şi cu Prefectura Botoşani pentru a vedea care sunt motivele pentru care nu s-a acordat cel de-al 13-lea salariu, singurul impediment aşa cum am fost asiguraţi din partea Prefecturii care făcea să nu se poată plăti, a fost faptul că nu au fost aprobate bugetele locale însă o dată cu aprobarea bugetelor pe fiecare unitate administrativă practic se va debloca situaţia, am primit asigurări în acest sens, la lichidarea din februarie vor fi incluse şi aceste sume”, a declarat Liviu Axinte, preşedinte Liga Sindicatelor din Învăţămînt.
Începere proiect "DEZVOLTAREA MICROINTREPRINDERII PRINT NORD MEDIA SRL" - cod SMIS: 313855
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Atenție șoferi! Meteorologii anunță COD GALBEN de polei și ceață
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Festivalul cultural „Discuția secretă” în premieră la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Garda de Mediu face apel la investitori pentru obținerea acordului de mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Ce modificări poate suferi valoarea tichetelor de masă în 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile