Depășește chiar și salariul directorului general de la SC Nova Apaserv SA. O botoșăneancă este fericita ocupantă al podiumului județean în ceea ce privește acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului.
Conform ultimelor reglementări legislative ea a ajuns să primească lunar aproape 3.000 de euro. Și asta după ce, Executivul a decis ca indemnizația de creștere a copilului să fie calculată de la un procent de 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de zile.
În cazul de față, vorbim despre o femeie din Botoșani care are calitatea de salariat dar obține și venituri din activități independente, ca administrator al unei firme. Și astfel s-a ajuns în situația în care ea va primi, timp de doi ani de zile, câte 125 de milioane de lei vechi, bani acordați de statul român pentru creșterea copilului.
Adică vreo 3 miliarde de lei vechi în total.
Evident, nici nu se apropie de cea mai mare indemnizație din țară care a fost deja oprită și care ajungea la suma de 35.000 de euro pe lună.
La Botoșani, potrivit datelor Agenției Județene de Inspecție și Prestații Sociale există doar câteva mămici care beneficiază de indemnizații cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
”Indemnizația pentru creșterea copilului după noua lege este calculată la 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni de zile dar nu mai puțin de 1.062 de lei”, susține Sebastian Tocariu, directorul executiv al AJPIS Botoșani
2.200 de indemnizații sunt plătite la nivelul județului Botoșani.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile