O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet. S-a întâmplat în această după-amiază, la marginea localității Hănești.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hănești.
Aceștia au constatat că ardeau platforma, mai multe unelte apicole și 20 de stupi, fără albine. Pompierii au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă la alți 70 de stupi și o casă.
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024