O fostă polițistă din Botoșani a preferat să plece în străinătate decât să mai lucreze pentru Poliția Română.
Ioana Porfireanu, o fostă polițistă ce a plecat la muncă în Anglia, a lansat un atac dur la adresa Poliţiei Române.
„Părăsesc un sistem corupt de pile, cunoştinţe şi relaţii“,
a spus tânăra.
La 31 de ani, pe data de 2 decembrie 2015. Tânăra a renunţat la slujba din cadrul MAI pentru a munci în Anglia alături de soţul ei.
Ulterior, Ioana a postat un mesaj pe rețelele de socializare: „
A venit ziua în care părăsesc un sistem corupt (M.A.I-Poliţia Română), în care guvernează P.C.R.-ul (nu partidul comunist român, ci Pile. Cunoştinţe. Relaţii), precum şi nepotismele. Un sistem în care avansările în funcţie şi mutările se fac pe principiul P.C.R. Mi-au trebuit nici mai mult nici mai puţin de 11 ani şi 2 luni să realizez că acest sistem nu se va schimba niciodată”.
Aceasta a continuat:
„Am plecat pentru că nu mă mai regăseam, pentru că eram frustrată de tot ce se întâmplă în jurul meu. Eu am lucrat doar în mediul rural, la post de poliţie. Orice raport de mutare nu mi-a fost luat în considerare, iar alte doamne/domnişoare şi chiar domni după 6 luni au fost mutate/mutaţi, nu doar în urban ci direct la birouri”.
Ioana Porfireanu a fost nemulțumită că nu i s-a aprobat un concediu fără plată.
„Concediul fără plată l-am solicitat pentru întregirea familiei, nu pentru că aveam vreo afacere în Anglia”,
a scris aceasta.
Tânăra a primit numeroase mesaje de susţinere, inclusiv de la fostul şef al Poliţiei Rutiere din Botoşani, Dumitru Zmău. Momentan Poliţia Română nu are o reacţie oficială la acuzele aduse de Ioana Porfireanu, scrie Din inimă pentru România
Mesajul fostei politiste este întărit de mesajul unui lider sindical din Poliție:
Are dreptate Ioana Porfireanu, fosta polițistă! A ales să părăsească un sistem corupt, bazat pe nepotism, în care pilele, cunoștințele și relațiile protejează și promovează indivizi inculți și agramați cărora le oferă funcții drept jucării.Nu demult, într-un articol povesteam cum e cu promovarea incompetenților și mă refeream la un comisar de poliție care la două săptămâni după ce NU a promovat un concurs de ocupare a funcției a fost împuternicit pe funcția respectivă. Ce drac de sistem avem în România asta încât deși nu te califici prin concurs, să primești funcția prin intermediul pilelor și relațiilor. De ce s-a mai organizat acel concurs? ”
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024