Noi elemente ciudate în tâlhăria din 28 decembrie 2011. Bărbatul agresat a făcut publică o scrisoare prin care îşi exprimă temerile faţă de mersul anchetei. În acelaşi timp un parlamentar a început să fie agasat de acuzele neoficiale care i se aduc că ar avea legături indirecte cu acest caz, iar unul dintre cei arestaţi ar avea un alibi… într-un centru comercial. Nu din Botoşani, ci din Suceava.
Costel Jitariuc, botoşăneanul care susţine că a fost deposedat de 37.000 de euro îşi ia pe zi ce trece mai multe măsuri de pază şi protecţie pentru el şi familia sa. El este tot mai îngrijorat pe motiv că au trecut mai bine de două săptămâni de la eveniment şi doi dintre participanţii la acesta nu au fost arestaţi şi nici măcar reţinuţi. Aceasta în condiţiile în care luni l-ar fi identificat pe cel de-al treilea, despre care spune că este Constantin Huţanu, fratele lui Daniel Huţanu, cel aflat deja în arest. Ca atare, şi-a făcut publică poziţia prin intermediul unei scurte scrisori.
„Am recunoscut fără ezitare al III – lea agresor din 889 de poze prezentate. Nu a fost luată nici o măsură împotriva acestuia şi nici împotriva celuilalt agresor. Câte vreme doi dintre agresori au rămas în libertate şi nu se ia nici o măsură împotriva acestora, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-mi întăresc paza imobilului şi să asigur paza şi protecţia familiei”, arată
Costel Jitariuc.
O înregistrare din Carrefour
Acesta susţine că se întâlneşte cu oameni pe stradă care îşi exprimă stupefacţia faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor.
„Râde lumea în oraş, ştiu care sunt ceilalţi doi, i-am spus şi eu, însă ei sunt liberi. Mă întreabă cum este posibil aşa ceva”, mai spune
Costel Jitariuc. După ce a fost pus să recunoască un agresor din 889 de poze acesta a fost chemat la Poliţie şi i s-a arătat un filmuleţ realizat cu una din camerele de supraveghere din Carrefour Suceava chiar în ziua agresiunii. În acestea apar Daniel Huţanu, cel aflat acum în arest şi care ar fi declarat că pe 28 decembrie s-a aflat în judeţul vecin. Imaginele ar fi fost înregistrate în jurul orei 17:00, însă agresiunea a avut loc câteva ore mai devreme. Se pare totodată că în urma identificării din pozele puse la dispoziţie de Poliţie Constantin Huţanu ar fi fost chemat la audieri, însă ar fi susţinut că la ora evenimentului de lângă Rompetrol s-ar fi aflat în compania unei femei.
Posibil proces pentru acuze nefondate
Joi seară deputatul Cătălin Buhăianu a dezavuat conexiunile pe care unii le fac între acest caz şi cabinetul său parlamentar.
„Simona m-a ajutat în campanie şi a lucrat pentru o perioadă la cabinetul meu. A plecat însă de mai mult timp şi acum lucrează la Direcţia de Statistică”, a spus
demnitarul referitor la soţia pe care a avut-o Daniel Huţanu şi despre care parlamentarul a arătat că oricum sunt divorţaţi. El nu a ascuns faptul că este posibil să se deschidă şi un proces în cazul în care acuzele pe care le consideră nefondate vor continua.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
TOT DESPRE ACEST CAZ:
Senzaţie în cazul botoşăneanului tâlhărit de 37.000 de euro
Botoşăneanul prădat de 37.000 euro face dezvăluiri incredibile