Vineri zeci de elevi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu Botoşani au sărbătorit în stil de Halloween. Începând cu piraţii şi clovnii de clasele a V-a, până la vrăjitoarele, poliţiştii şi "hipioţii" de liceu, toţi au petrecut cu ocazia sărbătorii de Halloween.
Activitatea a fost organizată la iniţiativa noului comitet al consiliul şcolar de elevi din cadrul Colegiului Naţional Mihai Eminescu, aceasta fiind chiar prima lor acţiune extraşcolară din acest an. Petrecerea a avut loc în sala de sport a liceului, unde au participat aproximativ 200 de elevi şi profesori. Ţinta principală a fost socializarea între elevi, prin dans, muzică şi costume ciudate. ”
Sărbătorim Halloweenul la nivel de şcoală, toţi elevii s-au deghizat în diferite personaje şi cred că astfel am reuşit să creăm o atmosferă efervescentă, de relaxare”, a declarat
Cristina Chiriac, director la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.
Pe lângă dans, elevii au organizat şi un concurs de costume ciudate. Fiecare personaj a defilat şi în final au primit diplome şi premii din partea juriului.
„A fost o idee bună, ne-am mobilizat imediat şi de aceea a iesit o petrecere reuşită”, a declarat
Bianca Hodoroabă, preşedinte CŞE.
Mădălina IACOB