Pe lângă directorul general care a fost pus să aducă bani de acasă înapoi la locul de muncă și adjuncții se află într-o situație similară. Cei care se regăsesc în această situație sunt șefii de la societatea Urban Serv.
Banii le-au fost imputați din remunerațiile lunare în urma unui control al Camerei de Conturi Botoșani. Trebuie să returneze bani atât directorul general, Simion Drelciuc cât și directorul tehnic Liviu Constantin Toma și cel economic, Camelia Șușter.
Controlorii de la Camera de Conturi au considerat că adjuncții ar fi trebuit să fie încadrați cu mandat și nu cu contract individual de muncă. Decizia urmează să fie contestată.
”Ceilalți doi directori așteaptă să vadă rezultatul contestației. Și dlor li s-a imputat pe lângă partea salarială și sumele datorate din tichetele de masă și alte bonusuri prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă”
Simion Drelciuc, director general Urban Serv
Pentru recuperarea diferențelor salariale, directorul general ar urma să se îndrepte, chiar și cu procese dacă va fi cazul, împotriva adjuncților.
”Noi ca societate ne vom îndrepta clar împotriva lor, iar ei la rândul lor ca persoane vor contesta decizia noastră. Noi vom trebui să ducem la îndeplinire tot ceea ce impune Curtea de Conturi ca societate”
Simion Drelciuc, director general Urban Serv
Cei directori nu au fost singurii în cazul cărora auditorii de la Camera de Conturi au considerat că au beneficiat de mai mulți bani la salariu decât prevede legea. Li s-au imputat niște sume și unul șef de departament și unui consilier juridic. În cazul acestora, s-a aplicat o decizie a Consiliului de Administrație care le-a stabilit remunerațiile lunare. Camera de Conturi a imputat
diferența dintre grila de salarizare și salariul aprobat de CA.
(G.E.)
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile