O femeie de 49 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Draxini.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Pompierii au găsit mașina răsturnată pe plafon. Femeia care se află la volan era ieșită din interior. Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Noi reguli privind achiziţionarea biletelor de tren cu reducerea de student: În ce cazuri se aplică
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Declarația zilei 2 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 02, 2025
Oana Sava
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile