Este stabilită deja de câțiva ani în străinătate și mai vine pe la Botoșani, locul natal, arareori, în concediu. Iar primul cuvânt care-ți vine în minte când o privești pe blonda din fundul Moldovei este clar narcisism.
Geanina Nicoleta și-a umplut contul de pe o rețea de socializare cu sute și sute de fotografii în care apare fie în instantanee selfie, fie în întreaga ei splendoare. Iar comentariile la fotografii nu sunt tocmai puține și vin mai ales din partea masculilor care sunt atenți și analizează fiecare detaliu, fiecare parte, mai descoperită. Pentru că botoșăneanca deja a strâns sute de masculi în lista de prieteni, mare parte dintre aceștia italieni sau elvețieni care par să-i adore pozițiile din fotografii.
”Ești super, mai vrem poze”, ”De bărbați apreciată, de femei invidiată”, ”Superbă”, ”Frumoasă”, ”Te-aș arunca în apă”, și altele asemenea. Încurajată de like-uri și comentariile apreciative, blondina continuă să posteze fotografii în care apare în toate pozițiile, care de care mai senzuală. Botoșăneanca se pare că a fost DJ în Italia ar acum este stabilită în Elveția.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Barajul de la Vf. Cîmpului survolat cu dronele: Lucrurile sunt din ce în ce mai grave – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Doina Federovici: La această rundă de alegeri este vorba despre totul sau nimic – VIDEO
Oana Sava
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile