S-a întâmplat în județul Botoșani unde inconștiența unora încă pare să fie ridicată la rang de artă.
La data de 2 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi, au oprit pentru control, pe strada Pădurarilor, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de o tânără de 26 de ani, din aceeași localitate.
Cercetările sunt continuate sub aspectuil comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
...
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Județean DJ207 N, din comuna Cristești, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024