Consiliul de Administrație de la Modern Calor ar urma să se întrunească din nou la începutul săptămânii viitoare pentru numirea unui director economic.
Unul dintre membrii din CA ar urma să o propună pentru acest post de conducere pe Cristina Lăcătușu, o tânără din Uniunea Salvați România (USR) – Filiala Botoșani.
A candidat anul trecut și pe lista USR pentru Camera Deputaților. Este economist de profesie și conform descrierii din campania electorală ar fi absolventă a două facultăți.
Numirea sa va fi probabil valabilă pentru o perioadă de două luni, până la scoaterea la concurs și a acestei funcții de conducere.
Cristina Lăcătușu este de 12 ani director economic la o firmă privată. Este economist licențiat la Facultatea de Economie – specializarea Finanțe și Bănci din cadrul Universității Petre Andrei. Mai deține o diplomă de licență în cadrul Facultății de Tehnologie Chimică a Universității Gheorghe Asachi.
Are calitatea de expert contabil în Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, iar săptămâna aceasta tocmai a fost aleasă vicepreședinte al organizației județene a USR Botoșani.
Este foarte posibil să fie organizate concursuri pentru toate posturile de conducere de la compania de termoficare, începând cu membrii CA-ului care sunt provizorii și continuând cu funcțiile de director general și director economic.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile