Alexandra Ungureanu este absolventă a Facultății de Medicină – specializarea medicină de familie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.
Are 33 de ani și și-a început activitatea profesională de la finele anului trecut.
Cabinetul de medicină de familie funcționează din decembrie 2024 în strada Împărat Traian nr. 42 în cadrul Dispensarului Medical nr. 3.
Tânăra doctoriță transmite botoșănenilor că îi așteaptă să facă parte din „această comunitate a sănătății și a grijii”.
Noul cabinet vine în completarea cererii extrem de ridicate care există pe piața botoșăneană, în contextul în care a existat un val de pensionări în rândul medicilor de familie iar rezultatul a fost faptul că mii de pacienți au rămas fără acest serviciu.
Cei care nu și-au găsit un medic de familie sau care doresc să aibă acces la unul tânăr și entuziast se pot adresa doctorului Alexandra Ungureanu.
Alexandra Ungureanu, medic de familie
„Dacă nu au niciun medic de familie pot veni cu documentele medicale de acasă, în original și vedem noi, selectăm ce ne trebuie și ce nu, cu cardul de sănătate, copie după cartea de identitate și cam atât. Dacă sunt copii avem nevoie și de vaccinări, deși copiii au medic de familie în general și ne trebuie vaccinurile de la medicul de familie anterior, ca să zic așa. Și dacă sunt înscriși, pot merge la medicul de familie să ceară transferul și să spună că vor să se transfere”,
Dr. Alexandra Ungureanu activează la acest moment în cabinetul în care în trecut a tratat mii de pacienți Marcel Bercea care între timp s-a pensionat.
De altfel, unii dintre foștii săi pacienți au urmărit locația pentru a afla dacă va exista un alt medic care să ofere servicii de medicină de familie.
Este și cazul unei botoșănence care s-a prezentat la cabinetul medicului de familie în dimineața zilei de vineri, 7 februarie 2025 și care acuza o stare de răceală.
Respectiva doamnă a povestit că soțul său a fost extrem de consecvent și a tot revenit în dispensarul din Împărat Traian până când a observat că spațiul se modernizează. Astfel și-a dat seama că un nou medic va lua locul celui pensionar și imediat după deschidere s-a înscris în evidențe, cu tot cu soție.
„Noi, de când suntem, că stăm pe strada Dreptății, aici am fost. Soțul venea aici, pentru că noi am fost la dl doctor Bercea și am văzut, noi trebuia să mergem undeva, că ferească Dumnezeu dacă se întâmplă ceva, am zis să avem și noi medic de familie. Dacă soțul a venit, a văzut că se schimbă ușa, că se lucrează, ne-am dat seama că vine cineva, știți?”,
a povestit respectiva pacientă
Luni: cabinet 13:00 – 18:00 / teren 11:00 – 13:00
Marți: cabinet 7:00 – 12:00 / teren 12:00 – 14:00
Miercuri: cabinet 7:00 – 12:00 / teren 12:00 – 14:00
Joi: cabinet 7:00 – 12:00 / teren 12:00 – 14:00
Vineri: cabinet 7:00 – 12:00 / teren 12:00 – 14:00
Actele necesare pentru înscriere:
Adulți:
Carte de identitate / card de sănătate
Copii:
Copie certificat de naștere / copie de buletin a unui părinte
Documente medicale precum: scrisori medicale, bilete de externare, rezultate analize în copie
Din echipa medicală a doctorului Alexandra Ungureanu face parte și Ionela Cirimpei, asistent generalist.
Programări și informații pot fi oferite la numărul de telefon: 0793.687.772
FC Botoșani face egal cu Dinamo după un meci de mare luptă - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Cinci tineri scandalagii urmăriți pe camerele video stradale de Poliție - CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” aduce un omagiu femeii printr-un concert de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Șoferi sancționați și roți blocate de polițiștii locali la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile