Pompierii botoșăneni sunt alături de o tânără mamă care are nevoie de sânge.
Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur... sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.
Astăzi, ne-am mobilizat din nou. De data aceasta pentru Laura, o tânără de 26 ani, care abia a născut și are nevoie de sânge.
Apelul a avut un ecou imediat, iar pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au mers să doneze sânge, atât pentru ea, cât și pentru alți oameni care au nevoie de transfuzii.
Au fost întâmpinați, ca de fiecare dată, de personal medical foarte bine pregătit și dedicat acestei profesii, care le-au oferit toate informațiile necesare înainte de donare.
Acțiunea va continua și mâine.
Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.
Mereu este nevoie de sânge! Primul pas este curajul de a merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, de luni până vineri, de la ora 07:30. Acolo veți fi consiliați, veți beneficia de analize de sânge gratuite și, cel mai important, veți putea salva viața unui om!
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Un șofer pândit pe geam s-a ales cu amendă de 5.000 de lei după un telefon dat la Poliție
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Medicul din linia întâi a urgențelor: CAZURILE care i-au rupt din suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Șapte șoferi lăsați FĂRĂ permis chiar în dreptul trecerilor de pietoni din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024