Alegerile parlamentare din luna decembrie a acestui an ar putea aduce o surpriză uriașă pe lista celui mai puternic partid de la Botoșani. Aceasta dacă se va materializa o alianță de care se discută tot mai mult la nivel central.
Partidul Social Democrat și Partidul Ecologist Român ar putea perfecta un protocol pentru scrutinul de la începutul iernii în baza căruia PER-ului să i se repartizeze câteva poziții eligibe. PER Botoșani este una dintre organizațiile care se situează cel mai bine la nivel național. Cu nouă aleși locali obținuți la alegerile din luna iunie, ocupă locul cinci pe țară, înaintea vecinilor din Iași și Suceava.
”Dacă facem o alianță cu PSD este posibil să avem un cuvânt de spus. Zilele acestea trebuie să se întâlnească președintele nostru cu președintele PSD”,
Petru Filip, președinte PER Botoșani.
Ecologiștii au în vedere o persoană pe care să o propună în cazul materializării alianței și a repartizării unui loc la Botoșani. Este femeie, are 32 de ani, activează în domeniul privat și la alegerile locale din acest an a candidat de asemenea din partea PER.
Lidera social-democraților botoșăneni crede însă că o asemenea discuție este prematură în acest moment, mai ales că la ședințele conducerii naționale a partidului derulate în această toamnă nu s-a dezbătut o asemenea alianță.
”Eu nu pot să comentez nimic referitor la ședința lor, la pretențiile pe care le pot ridica pentru că nu am informații. Știu că au avut o ședință la Brașov săptămâna trecută”,
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani.
Senatorul social-democrat a adăugat că mai trebuie așteptat câteva zile pentru se putea prezenta o poziție clară pe această temă.
Sâmbătă, la Brașov a avut loc Liga Aleșilor Locali ai PER, iar acolo ecologiștii botoșăneni au avut parte de o primă recunoaștere a poziționării filialei la nivel central, Marian Chirilă, un consilier local de la Viișoara fiind desemnat vicepreședinte național al acestei structuri.
Preşedintele PER, Dănuţ Pop a anunțat pe 5 septembrie că formaţiunea pe care o conduce este în discuţii avansate cu PSD pentru o alianţă înaintea alegerilor parlamentare şi speră ca în două săptămâni negocierile să se încheie.
”Suntem în discuţii cu PSD şi în negocieri avansate şi sper ca în două săptămâni să le încheiem şi astfel pentru prima dată ne vom alia şi noi cu o formaţiune politică. PSD îşi doreşte această alianţă cu noi. Am avansat foarte mult în negocieri doar că se mai definitivează discuţiile cu celelalte partide care vor veni în această alianţă, PND-ul dlui Daniel Fenechiu şi PSRO al dlui Mircea Geoană. Am avut discuţii şi cu Partidul Naţional Liberal şi Partidul Mişcarea Populară, dar nu putem merge în zona PMP. Doar cele două mari partide sunt interesante pentru noi, pentru că prin aceste formaţiuni politice ne putem lansa şi noi proiectele pe care le avem la nivel executiv şi legislativ”,
Dănuț Pop, președinte PER.
Referitor la candidaţii PER pentru Parlament, acesta a afirmat că pe listă vor fi candidaţi din zonele în care partidul a stat foarte bine la alegerile locale.
CITEȘTE ȘI:
PSD-iștii botoșăneni și-au deschis ușa pentru aspiranții la Parlament
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile