Botoșaniul a fost astăzi gazda unui seminar internațional cu o temă importantă și anume prevenția. Întrunirea a fost organizată în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Mai exact, seminarul internațional a avut drept temă: Prevenirea. Concept și practică actuală. Propuneri pentru includerea grupurilor țintă în activitățile școlare de prevenire”
Se dorește implementarea unui proiect intitulat Prevenirea. Activități pro active pentru cunoașterea noțiunilor și deprinderilor de prevenire în rândul școlarilor mici în perioada 2023 -2028”. Inițiativa aparține Asociației Internaționale a Polițiștilor Regiunea 1 Botoșani în parteneriat cu Corpul Polițiștilor, Inspectoratul Școlar Județean, Asociația Învățătorilor din județul Botoșani.
„Pentru implementarea reală a acestui proiect am considerat oportună implicarea cadrelor didactice pentru că suntem convinși cu toții că prezența unui polițist în fața unor copii mici nu cred că ajută chiar foarte mult, ba dimpotrivă. De asta am apelat la mamele de la școală, doamnele învățătoare, cele care în ziua de astăzi mai mult decât familia modelează și șlefuiesc tinerii noștri copii”,
Radu Cătălin, președinte Asociația Internațională a Polițiștilor Regiunea 1 Botoșani.
În sala Palatului Administrativ au ajuns oaspeți din Cipru, Italia Polonia, Moldova. Prezent la eveniment, prefectul Sorin Cornilă a adresat un mesaj subliniind importanța acestui proiect.
„Văd la aceeași masă, polițiști, jandarmi și pompieri din România, Cipru, Italia, Polonia și Moldova precum și cadre didactice din județul Botoșani, care își dau mâna pentru binele elevilor și al cadrelor didactice din România și de peste hotare. Sunt un susținător al acestei inițiative și mă implic și eu în acest proiect care are ca scop prevenirea și cu ajutorul căruia se vor identifica modalități prin care, experiențele pozitive, ar putea fi integrate în cadrul unui proiect didactic de tip disciplină opțională pentru școlarii mici. Primul pas a fost făcut astăzi la Botoșani și sunt convins că împreună vom reuși!”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Și președintele Consiliului județean, Doina Federovici, și-a arătat deschiderea față de acest proiect. Șefa de la Județ a susținut că instituția pe care o coordonează a finanțat numeroase activități de prevenție.
„Suntem alături de toate structurile care își propun să contribuie la crearea unui climat mai sigur pentru botoșănenii noștri. Vă felicit din toată inima pentru inițiativa organizării acestui seminar, vă urez mult succes și pentru că suntem în Ajunul Bunei Vestiri zi care coincide cu actul de naștere al Poliției Române de acum 201 ani vă rog să îmi permiteți să le mulțumesc polițiștilor pentru tot ceea ce au făcut până în acest moment, pentru ceea ce fac și ceea ce vor face în folosul comunităților noastre”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Iar aceste activități de prevenție se fac de cele mai multe ori prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP)
„Stimați invitați bine ați venit la Botoșani. Suntem onorați să fim gazda unui eveniment atât de important pentru societate în general și pentru comunitatea noastră care să desfășoară într-un moment important din istoria poporului nostru, la 201 ani de la prima atestare documentară a Poliției Române”,
Cristina Breșug, președinte ATOP.
Asociația Internațională a Polițiștilor este un ONG ce funcționează la nivel internațional din anul 1950, fiind cea mai mare organizație non profit din lume, cu peste 370.000 de membri.
În România, Asociația a fost înființată în anul 1992 iar în anul 1996 s-a aprobat afilierea acesteia la Asociația Internațională a Polițiștilor. În prezent numără peste 55.000 de membri activi.
La Botoșani, Asociația funcționează din anul 1996, mai întâi pe lângă IPJ Botoșani iar mai apoi prin înființarea de Regiuni de către colegii de la Jandarmi, Poliție de Frontieră și Penitenciar. Regiunea 1 Botoșani, inițiatoarea proiectului, numără la această dată 568 de membri.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024