La Gala Excelenței în Afaceri, așa cum începând din acest an a fost redenumit Balul Oamenilor de Afaceri, participanții au convenit să se întâlnească lunar în ultima zi de luni a fiecărei luni. Astfel că, după lansarea Topului Județean al Firmelor din noiembrie, pe 18 decembrie a avut loc prima întrunire.
Zeci de antreprenori cu businessuri mai mari sau mai mici, de la construcții, instalații electrice și energie regenerabilă la transport, audit financiar, croitorie și inclusiv bijutieri, au răspuns invitației.â
Cu toții au realizat că principala dificultate în a-și dezvolta afacerile o reprezintă resursa umană.
”Am fost cu toții de acord că următoarea noastră provocare majoră - în afara impredictibilității cronice a reglementărilor fiscale - este lipsa forței de muncă. Și am fost iarăși de acord că trebuie să ne gândim foarte serios dacă există soluții pentru a aduce înapoi acasă românii plecați și, în paralel, ce putem face pentru a-i ajuta mai mult să se integreze pe străinii care vor veni în Botoșani pentru a lucra în companiile noastre”,
Valeriu Iftime, președinte Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani
Ca atare, s-au căutat soluții pentru atragerea forței de muncă: întoarcerea botoșănenilor plecați în străinătate și crearea condițiilor pentru integrarea muncitorilor străini.
O altă mare problemă identificată o reprezintă respectul acordat oamenilor de afaceri mai mici sau mai mari de către autorități, de către instituțiile de control, de către factorii de decizie și, poate, chiar de către întreaga societate, în ansamblu. În opinia președintelui CCIA, o comunicare constantă, coerentă, unitară din partea mediului de afaceri poate îmbunătăți substanțial această realitate.
29 ianuarie este ziua în care va avea loc următoarea întâlnire de cest tip.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024