Un grup ce-i reprezintă pe oamenii din comuna Corni care doresc schimbarea primarului a ajuns vineri în audiență, la prefectul județului Botoșani.
10 persoane au stat la discuții cu prefectul Dan Nechifor dorind să știe la ce stadiu s-a ajuns cu declanșarea unui referendum la Corni pentru schimbarea primarului Dorel Dorneanu.
Dan Nechifor le-a explicat faptul că, momentan cei de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) verifică mai multe persoane ce apar pe lista cu cele aproape 1.500 de semnături depuse la Prefectură.
”S-a transmis situația la București iar miercuri este termenul final până când se verifică toată lista, mai sunt 100 de persoane care sunt pe listă și nu corespund seriile la buletine. Au cerut verificare de la cei de la Evidența Populației iar miercuri vom avea un răspuns. Trebuie să vedem dacă toți cei de pe listă sunt alegători”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Miercuri se va stabili dacă la Corni va avea loc un referendum.
Oamenii au continuat să își arate revolta vis a vis de comportamentul primarului și au declarat că au cerut aprobare pentru ca de luni să reia protestele.
Au povestit că primarul ar folosi utilajele Primăriei pentru a-și rezolva treburi personale sau că ar condiționa oamenii la eliberarea unor acte cu plata taxelor și impozitelor locale și astfel unii elevi au pierdut bursele școlare. De asemenea, oamenii au povestit că mai multe persoane din Primărie ar deține proprietăți pentru care nu plătesc taxe și au cerut verificări în acest sens.
Corpul de control al prefectului a depistat mai multe nereguli la Corni, iar problemele respective au fost preluate de instituțiile cu atribuții.
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024