Primăria Botoşani a publicat la sediul instituţiei rezultatele după prima probă a concursurilor organizate pentru desemnarea managerilor unităţilor de cultură din subordine. Motivul invocat pentru eliminarea unuia dintre cei doi candidaţi la şefia Filarmonicii este unicat probabil în istoria examenelor de acest tip de la municipiu.
După cum se poate vedea şi în fotocopie, Oanei Puşcaşu i se reproşează modul de redactare a proiectului.
„Proiectul de management întocmit de candidat să fie limitat la un număr de 25 de pagini + anexe, redactat cu caractere Times New Roman, mărime 12, spaţiere la un rînd şi jumătate”, se arată în anunţul municipalităţii. În aceste condiţii aspirantei la funcţie nici nu i s-a mai luat în calcul proiectul de management, indiferent de ce scrie în el.
„Am înţeles că lucrarea trebuie să aibă 25 de pagini şi a avut cu patru mai mult”, ne-a explicat
viceprimarul Florin Ghiorghiţă, care a subliniat însă că nu s-a ocupat de organizarea concursului. Date fiind toate aceste lucruri la proba de interviu s-a calificat doar Mihai Sîrbu. Din comisa de concurs au făcut parte directorul Filarmonicii Iaşi, directorul adjunct al Teatrului Mihai Eminescu Volinaşi Costin şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Dănuţ Huţu, ultimii doi avînd legături strînse cu PDL.