La câteva luni după stingerea din viață a mamei sale, Oana Roman face noi declarații despre tatăl său, ex-premier al României Petre Roman.
Vedeta a dat pe față unele detalii din viața intimă a părinților săi, care-l pun într-o lumină proastă pe fostul politician: „A şters totul cu buretele”.
Oana Roman a fost acuzată de-a lungul timpului că a reușit să atingă unele performanțe doar datorită funcției politice, a banilor și ajutorului pe care l-a primit din partea tatălui său, Petre Roman, fost prim-ministru al României. Vedeta neagă astfel de teorii, susținând că nu a fost sprijinită de părintele ei, potrivit playtech.ro.
Fiica regretatei Mioara Roman și a lui Petre Roman a declarat că a absolvit una dintre cele mai grele şi prestigioase universităţi din lume, astfel că tatăl său nu ar fi avut niciun motiv să fie dezamăgit și să rupă relația cu ea. A precizat că, atunci când a întâmpinat greutăți, tatăl său a chemat-o acasă.
Oana Roman
„Mă amuză teribil când văd că alţii mă acuză că tata mi-a obţinut toate locurile de muncă şi că el a fost în spatele tuturor lucrurilor pe care le-am făcut. Nici nu ştie tot ce am făcut, pe unde am fost. Am avut momente în care am avut nevoie de sprijinul lui şi m-a refuzat categoric”
Oana Roman pentru wowbiz.ro
„Mama a suferit cel mai mult din cauză că el a refuzat să mai comunice cu ea şi s-a trezit singură, fără sprijin. Pe ea lucrurile astea au afectat-o enorm. El a încercat să şteargă tot cu buretele”
Fiica fostului prim-ministru al României se consideră astăzi responsabilă pentru soarta mamei sale. Totodată, consideră că a fost lăsată pe pământ singură, după stingerea din viață a Mioarei Roman, cu povara relației distruse cu tatăl său.
Ambulanța chemată pe Pietonalul Unirii: Botoșănean, la un pas de moarte din cauza frigului
Oana Sava
Nov 22, 2024
Dezvoltare accelerată a rețelei de drumuri din Botoșani în mandatul Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024