Tradiţionala manifestare culturală care animă viaţa satelor, Şezătorilor iernii, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a încheiat la George Enescu şirul acţiunilor culturale, duminică 24 februarie 2019, odată cu Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii.
Organizată ireproşabil în sala Căminului Cultural din Arborea, foarte frumos “gătită” precum încăperile din casele sătenilor încă puternic ancoraţi în obiceiurile părinţilor şi bunicilor, gazdele au fost reprezentate de Angela Toma Gradinaru, primarul comunei, un om implicat, ferm, autoritar, dar în acelaşi timp bland, înţelegător, jovial, cuceritor prin atitudine.
Centrul a fost reprezentat de managerul instituţiei, Cornelia Ciobanu care a rostit cuvinte de apreciere şi mulţumiri pentru desfăşurarea şezătorii, de asemenea mult implicată în misiunea instituţiei de preluare, de transmitere şi de promovare a tradiţiilor moştenite.
Elena Pricopie, coordonatorul compartimentului educaţie permanentă a început programul cu o scurtă pledoarie pentru educaţia primită de la părinţi şi bunici prin asemenea activităţi cultural-educative care trebuie să aibă rolul de a reînvia şi menţine respectul pentru trecutul şi datina creştină, îndemnul de a nu pierde credinţa şi de a cultiva iubirea pentru moşii şi strămoşii noştri, valori ce asigură formarea unor caractere puternice şi premisele păstrării identităţii naţiei.
Echipa gazdelor a fost întregită cu viceprimarul Gică Bararu atent la toate, dar şi cu funcţionarii primăriei, în special Ana Maria Ţuca şi Anca Nahoi care au transformat sala căminului într-un loc extrem de frumos şi primitor în care am regăsit calmul şi liniştea şi frumuseţea încăperilor bunicilor.
Tot în echipă, personajul central, care a readus în actualitate şezătoarea adevărată, frumoasă, originală, a fost, nu veţi crede, funcţionarul responsabil cu situaţiile de urgenţă de la primărie, Alin Chiorescu, artizanul reînvierii activităţilor culturale din aşezarea ce poartă cu mândrie numele muzicianului român de talie mondială născut acolo.
Alin Chiorescu a înfiinţat Ansamblul folcloric “Stejărelul”, un ansamblu care a uimit chiar la prima apariţie în Festivalul coregrafic “Vasile Andriescu” organizat la Botoşani, iar acum a reuşit să facă în aşa fel încât participanţii au avut impresia clară că de fapt sunt participanţi aievea la o şezătoare de-atunci…din vremuri aproape uitate. Ajutoare de nădejde în organizare, personaje prezente în şezătoare au fost directorul şcolii, Ciprian Dumbravă şi profesorul Iulian Constantin.
George Enescu este fără îndoială satul românesc în care valorificarea şi transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor moştenite de la înaintaşi a redevenit un scop în viaţa comunităţii datorită unor oameni care au înţeles că reîntoarcerea la învăţăturile celor care au trăit înaintea noastră este, poate fi, cheia reinventării românismului pierdut de o vreme. Aici s-a putut vedea ce înseamnă cu adevărat transmiterea obiceiurilor şi tradiţiilor din generaţie în generaţie, pentru că în şezătoare s-au regăsit deopotrivă bunicii blânzi şi răbdători, părinţii mai iuţi şi preocupaţi de toate cele ce trebuie transmise copiilor, lucrând împreună ca aievea în gospodărie, tineri şi copii absolut minunaţi care învăţau deprinderile de muncă, de viaţă dar şi deprinderile spirituale, primind cu drag educaţie de la părinţi şi bunici, comunitate, instituţii de cultură.
Cultura tradiţională este scoasă la lumină în folosul comunităţii contemporane şi pentru asigurarea identităţii pe viitor în satul în care genialul Enescu a venit pe lume. Faptul că se întâmplă acest lucru este motiv de speranţă că nu vom devia de pe traiectoria dată de cei care şi-au dat viaţa pentru a trăi noi acum într-o ţară suverană, Doamne ajută, unită într-un spaţiu geografic.
Şezătoarea folclorică a redat cu fidelitate traiul în satul românesc, a atras şiruri lungi şi dese de aplauze din partea publicului extrem de numeros, sala căminului fiind de această dată neîncăpătoare, a adus în aceeaşi poveste copii, tineri, părinţi şi bunici din satele comunei, care iubesc cultura, găsesc adevărul prin spiritualitate, caută lumina prin educaţie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024