Un obiect bizar a putut fi observat pe cerul României, seara trecută.
Localnicii din mai multe orașe au filmat un corp ce semăna cu o „minge de foc” în timp ce traversa cerul. Însă, ce era, de fapt, obiectul straniu?
Un obiect straniu a putut fi văzut pe cerul României. Duminică seara, 25 august 2024, obiectul ce părea o adevărată „minge de foc” traversa cerul de la nord – vest către sud – est. Corpul a putut fi observat din mai multe orașe, printre acestea numărându-se Craiova, Brașov, Timișoara sau Bumbești-Jiu. Totuși, de unde provenea corpul și ce era, de fapt?
Presupusa „minge de foc” ar fi fost, de fapt, un deșeu orbital. Acesta ar fi provenit de la un satelit Starlink. Fizicianul Claudiu Tănăselia a explicat că satelitul era nefuncțional și a reintrat necontrolat în atmosferă, scrie gândul.ro
„Conform datelor furnizate de Space Track (Tracking and Impact Prediction), obiectul văzut în această seară deasupra României a fost un satelit Starlink nefuncțional, care a reintrat necontrolat în atmosferă (Starlink-1196, NORAD ID 45103, lansat în 29 ianuarie 2020)”, se arată în postarea fizicianului, pe Facebook.
În spațiul public au apărut câteva videoclipuri în care poate fi văzută „mingea de foc” ce traversa cerul României.
De pildă, deșeul orbital provenit de la un satelit Starlink nefuncțional a putut fi observat deasupra Timișoarei, în jurul orei 21:16.
„Deșeu orbital, observat în această seară deasupra Timișoarei, la ora locală 21:16 (aprox.), deplasare pe direcția NV spre SE. Au fost raportate observații similare și din alte orașe din România (Craiova, Brașov, Bumbești-Jiu), Bulgaria, Serbia, Kosovo”, se mai arată într-o postare publicată de fizicianul român.
Campioana Andrada Moroșanu, premiată de Primăria Darabani: Suntem mândri și recunoscători
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
COD GALBEN de ploi anunțat pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Închiriere pe termen lung vs. achiziția unei locuințe: avantaje și dezavantaje
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Mirabela a dispărut de două săptămâni: Poliția o caută
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024