Alți doi botoșăneni s-au ales cu dosar penal după ce au fost opriți în trafic.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control duminică, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiu.
În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Alți doi șoferi au avut probleme după ce au fost opriți de polițiști în trafic.
Astfel, polițiștii din Vlăsinești au oprit pentru control, pe D.N. 29, în comun Ungureni, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din județul Suceava. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.
În aceeași zi de 4 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 296, în localitatea Nicșeni, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024