Polițiștii de frontieră au oprit în trafic un autoturism condus de un cetățean român.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit şi confiscat o mașină care valora aproape 10.000 de euro și care era căutată de autoritățile din Norvegia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Botoșani, Minodora Răcnea, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Botoșani au depistat autoturismul, vineri, în trafic, în Botoșani, iar la volan era un cetățean român.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, polițiștii au făcut verificări suplimentare și au constatat că aceasta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Norvegia.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 40.800 de lei, a fost confiscat și cercetările continuă, potrivit Mediafax.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile