Polițiștii botoșăneni au acționat în zona localurilor publice și pe arterele rutiere în care există riscul producerii accidentelor.
Luni, 14 august 2023, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul jandarmilor au organizat acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile de competență.
Polițiștii de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, acțiuni speciale au acționat atat in zona localurilor publice, în care se formează aglomerări de persoane, precum si pe arterele rutiere în care există riscul de producere a accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate polițiștii au intervenit la 63 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
De asemenea, au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 76.000 de lei și au fost reținute 13 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
Pe parcursul aceleiași zile, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit în trafic pe drumul județean D.J. 293, în comuna Mileanca, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 57 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport sau proveniență pentru cantitatea de peste 4 metri cubi de material lemnos.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024