Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un certificat de înmatriculare care avea ITP-ul falsificat.
În data de 22 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei un cetățean din R. Moldova în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.
Bărbatul a prezentat la control certificatul de înmatriculare, care avea, la rubrica destinată menţiunilor privind valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, o impresiune ștearsă a unei ștampile cu o semnătură şi un înscris.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că inspecţia tehnică periodică a fost valabilă până la data de 18 ianuarie 2023, iar înscrisurile, semnătura şi impresiunea ştampilei de la rubrica care atestă valabilitatea ITP, sunt false.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparţine fratelui său, care l-a rugat să îl ducă în R. Moldova, fără a şti despre falsificarea ITP.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024