Un șofer botoșănean s-a ales cu dosar penal după o ispravă de zile mari în trafic.
Poliţiştii oraşului Ştefăneşti au depistat pe drumul naţional DN 29 C un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 43 de ani, care se deplasa pe direcţia Ştefăneşti-Ripiceni.
Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti aceştia au constatat că atât autoutilitara cât şi semiremorca figurau ca înmatriculate în circulaţie, însă ambele vehicule aveau inspecţia tehnică periodică expirată de la finalul lunii iunie 2018.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 pentru punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui vehicul a cărui termen de valabilitate e inspecţiei tehnice periodice a expirat, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare.
In aceeaşi seară, bărbatul a fost depistat din nou de organele de poliţie în timp ce conducea acelaşi ansamblu de vehicule având aplicate plăcuţe de înmatriculare confecţionate artizanal (din carton). Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024