Incidentul violent a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 7 iunie 2023, în orașul Flămânzi.
Un șofer în vârstă de 18 ani ar fi fost bătut de un alt participant la trafic. Din câte se pare, la un moment dat, tânărul ar fi încercat să efectueze o depășire, iar de aici ar fi început mai multe șicane.
„A blocat drumul, a pus mașina pe lateral. S-a dat jos, a venit la el. A început să-l lovească, i-a dat cu pumnul în gură, l-a strâns de gât, pe geam a intrat la el. Cineva care era acolo a sunat la 112”,
a povestit pentru Botoșăneanul tatăl șoferului.
În continuare, tatăl tânărului susține că polițistul venit la caz nu și-ar fi îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu. El acuză că în timp ce fiului său i s-a reținut permisul, celălalt conducător a plecat acasă liniștit fără măcar să fie testat cu aparatul etilotest.
Polițiștii au transmis că i-au reținut permisul conducătorului auto începător pentru 120 de zile.
„La data de 7 iunie 2023, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 58, la ieșirea din localitatea Flămânzi, un conducător auto ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară punând în pericol circulația rutieră. În timpul apelului, în zona în care se afla persoana care a sesizat abaterea a ajuns un echipaj de poliție. În urma verificărilor a fost identificat conducătorul auto care a efectuat depășirea neregulamentară, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.030 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru 120 de zile”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Oamenii legii susțin însă că au înregistrat un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.
„Ulterior, acesta din urmă, a sesizat faptul că, în același context, ar fi fost agresat de către un conducător auto, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se vor impune”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Este posibil ca tânărul să solicite și emiterea unui certificat medico-legal. În mașină se mai aflau fratele lui, dar și alte două persoane.
(sursa foto - Radar Botoșani Official)
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024