Polițiștii au legitimat 12 persoane și au controlat 10 autovehicule.
Joi, în intervalul orar 9:00-14:00, polițiștii din Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională, în domeniul piscicol.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, totodată fiind constatată și o infracțiune. De asemenea, polițiștii au confiscat o plasă monofilament.
În timpul acțiunii de joi, polițiștii au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în localitatea Dracșani, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Sulița.
În urma controlul efectuat în portbagajul autoturismului a fost identificată o plasă monofilament, cu lungimea de 17 metri și lățimea de peste un metru, aceasta fiind interzisă la deținere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024