Un bărbat din Suceava care a fost depistat de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Botoșani, a încercat să o facă pe șmecherul în momentul în care a văzut aparatul etilotest.
Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, în jurul orelor după-amiezii G. N. de 35 ani, din judeţul Suceava, posesor permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, a fost depistat de oamenii legii, în timp ce conducea un autoturism pe DC 56 A, în comuna Corni. Conducătorul auto a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât şi procedura recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Drept urmare, în cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, potrivit comunicatului de presă trimis de IPJ Botoșani.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024