Colegii unei învăţătoare se pregătesc de înmormântare, toată familia pierzându-şi viaţa în accidentul de duminică. Cine este vinovat pentru oamenii care şi-au pierdut vieţile aici? Şi ce trebuie să facem ca astfel de tragedii să nu se mai repete?
„Curba morţii“, de la ieşirea din Bălţaţi către Târgu Frumos, a mai făcut patru victime. Duminică, şoferul unui Opel a derapat în curba respectivă şi a intrat pe sensul opus, direct în calea unui Jaguar. Nu au trecut nici două săptămâni de când, tot acolo, şoferul unui Volkswagen a murit după ce a lovit o autoutilitară care a derapat şi i-a intrat în faţă. În ambele cazuri, şoferii circulau cu viteză, deşi se aflau în viraj.
Pentru că în legătură cu acea curbă existau deja informaţii că are unele deficienţe, jurnaliştii de la Ziarul de Iaşi au mers ieri la faţa locului şi au făcut o serie de constatări, unele deloc liniştitoare. Apoi, au cerut explicaţii de la direcţia de drumuri naţionale Iaşi. Care însă se bat cap în cap cu ce este la faţa locului.
Un exemplu: drumul în acel loc nu are nicio pantă de scurgere a apei pluviale, declivitate ce ar asigura şi o rulare mai stabilă în curbă, deficienţă ce favorizează acvaplanarea şi pierderea controlului. În plus, curba nu este semnalizată şi cu panou suplimentar de reducere a vitezei, aşa cum sunt semnalizate multe alte curbe periculoase în judeţ şi nu numai.
Toate acestea nu mai folosesc însă la nimic la Huşi şi Vaslui, unde două familii îşi jelesc morţii. Colegii unei învăţătoare din Huși se pregătesc de înmormântare, toată familia pierzându-şi viaţa în accidentul de la Bălţaţi. Cine este vinovat pentru oamenii care şi-au pierdut vieţile aici? Şi ce trebuie să facem ca astfel de tragedii să nu se mai repete?
Curba de lângă Bălţaţi a făcut multe victime de-a lungul timpului. Ieri, când jurnaliştii au mers la faţa locului, au observat că, chiar în curbă, se află o cruce de metal datând din 2008. Însă, alaltăieri, curba a luat un tribut prea greu ca autorităţile să stea cu mâinile în sân: patru morţi, dintre care doi tineri logodnici. În primul rând, s-a observat un tipar în privinţa tragediilor produse aici: accidentele grave au loc pe ploaie, iar şoferii au fost aruncaţi pe sensul opus de mers, din cauza vitezei mari cu care au intrat în curbă. Autoturismele au fost lovite în lateral, cea mai periculoasă coliziune, ca număr de victime.
Normal ar fi ca şoferii să micşoreze viteza, deoarece au în faţă indicatoare care anunţă „Curbă deosebit de periculoasă“. Practica arată însă că adesea astfel de curbe, cu acest indicator, şi unele chiar în zonă, pot fi luate lejer şi cu 120 km/oră. Lucru care, indirect, pate încuraja la viteze mai mari decât prevede regulamentul în astfel de locuri. Tocmai de aceea, administratorii drumului pun în multe locuri similare din judeţ, cu curbe strânse după un traseu drept, indicatoare suplimentare de reducere a vitezei, gen „Maxim 40 km/h“. Aici, însă, un astfel de indicator lipseşte.
Citește materialul integral AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024