Aglomerația zilnică de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPIV) demonstrează cât de profitabile sunt la momentul actual școlile de șoferi de la Botoșani.
Măcar prin prisma multitudinii de candidați care se tot așează la coadă pentru a obține carnetul de conducere.
Iar cei care-i școlesc sunt instructurii auto, parte dintre ei din rândul unor societăți respectabile, alții care urmăresc doar profitul.
Iar acest lucru reiese din nemulțumirile pe care le au ofițerii examinatori din cadrul Serviciului Permise.
Unul dintre ei a ajuns în urmă nu cu mult timp la spital, din cauza condițiilor în care a fost nevoit să examineze elevi.
”Problema autovehiculelor care se prezintă la examen. Am un coleg care este în spital. A avut într-o zi patru B-uri și două tractoare rutiere. La Categoria D cu excepția unui autobuz, nu are nici un vehicul încălzire. -20 de grade afară, în autobuz -19. Nu se poate examina în condițiile astea”,
Dănuț Ciubotaru, șeful SPCRPIV
Iar situația se agravează în cazul unei școli de șoferi, știută pare-se de majoritatea celor care au participat la o ședință la Prefectură și în cazul căruia ulciorul a tot mers la apă de mai multe ori.
”La camioane mai este cum mai este dar și la astea, oglinzi lipsă, ITP lipsă. Avem o societate comercială care tot timpul umblă cu ITP-uri falsificate, asigurarea care o face în aceeași zi, este valabilă doar pentru înmatriculare, el este broker, face asigurarea după care o anulează. Noi vedem la orice mașină și asigurarea și ITP-ul. Îi spui o dată, de două ori, de trei ori. Eu cred că am fost fairplay”
Dănuț Ciubotaru, șeful SPCRPIV
Un alt ofițer de la Serviciul de Permise a cerut ca amprenta didactică să se vadă în profilul candidatului care este de la lună la lună mai slab pregătit și mai needucat.
”Noi înțelegem că școlile de șoferi funcționează ca niște societăți comerciale unde principala componentă este cea economică. Însă, să nu uităm, se cheamă școli de șoferi și componenta didactică ar trebui să fie cel puțin la același nivel cu cea comercială. Și cred că fiecare dintre dv. știe la ce mă refer, la nivelul de pregătire al candidaților”,
Marian Ciornea, ofițer în cadrul SPCRPIV
În replică, din sală i s-a răspuns că instructorii auto nu pot prelua atribuțiile părinților.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024