București – Vaslui – Iași – Botoșani – București - Botoșani - București. Un drum pe care Aurel îl face pentru a ajuta oamenii care au nevoie de medici, de tratamente, de investigații.
Aurel Simion, șofer de suflet în timpul lui liber, a plecat de-acasă de la el, din București, în noaptea de duminică spre luni, la ora 2, pentru a lua o familie din județul Vaslui (sat Dumești) și a ajunge cu ei dimineață la prima oră la spitalul Sfânta Maria, din Iași.
De-acolo, a plecat mai departe, spre Botoșani, de unde le-a luat pe Alexandra și mama ei și le-a adus la București, pentru controlul de marţi, scriu oamenii de la Asociația Magic.
După 1039 de kilometri parcurși luni, tot Aurel le-a dus marţi înapoi, la Botoșani. Va înnopta în Botoșani, la o pensiune, iar miercuri va porni și el spre casa lui.
Aurel este șofer de suflet de cinci săptămâni, timp în care a parcurs 8.000 de kilometri, pentru a ajuta familiile cu copii grav bolnavi.
”Nu există cuvinte pe lume care să cuprindă acești oameni. Nu putem decât să fim recunoscători că muncim într-un loc magic, care ne permite să întâlnim atât de mulți, într-o viață”,
Asociația Magic
Asociația Magic este o organizație non-guvernamentală care ajută copiii cu afecțiuni grave și familiile acestora. Născută din taberele MagiCAMP în 2014, lumea Magic include astăzi 12 proiecte și a ajutat peste 10.000 de beneficiari.
Unul dintre aceste proiecte ale Asociației Magic este Șofer de Suflet, prin care ajutăm familiile cu copii grav bolnavi să ajungă la spital pentru și înapoi, acasă. Ne sprijinim, în acest proiect, pe voluntari, OAMENI CARE AU JOBURI, DAR FAC ACESTE DRUMURI BENEVOL, ÎN TIMPUL LOR LIBER.
De la începutul proiectului și până în prezent, s-au înscris peste 700 de voluntari, iar în prezent, sunt activi 293 de voluntari Șoferi de Suflet: Aurel Simion se numără printre ei – oamenii care în timpul liber aleg să facă fapte bune.
Pe 28 mai, se împlinesc doi ani de la primul drum.
Până în prezent, proiectul Șofer de Suflet al Asociației Magic înseamnă, în cifre:
Beneficiari - 9.452 părinți și copii
Kilometri parcurși - 1.546.081 km
Bani economisiți de familii - 1.321.207 Ron
Impactul financiar pe care îl are un diagnostic oncologic și tratamentul lui este enorm pentru o familie. De cele mai multe ori, acestea nu își permit drumul până la spital și înapoi, acasă, așa că ne-am dorit ca aceasta să fie ultima grijă pentru părinți.
Detalii despre activitatea Asociației Magic pentru persoanele interesate:
www.asociatiamagic.ro/
www.facebook.com/asociatiamagic
www.instagram.com/asociatia_magic
www.linkedin/asociatia-magic
www.youtube.com/c/AsociatiaMagic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024
Ghid instalare centrală termică: pașii esențiali și accesoriile necesare
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024