Liberalii botoșăneni recunosc inclusiv prin intermediul unui comunicat de presă acțiunea de înlocuire a lui Florin Țurcanu cu fratele său, Mihai Țurcanu, în funcția de copreședinte al PNL Botoșani. Noul purtător de cuvânt al organizației județene, desemnat tot la propunerea fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, a trimis sâmbătă un punct de vedere oficial față de cele întâmplate vineri.
Senatorul Viorel Grigoraș recunoaște că ședința nu a fost una statutară și că a reprezentat doar o consultare ”despre situația în care co-președintele Florin Țurcanu ar renunța la conducerea filialei de la Botoșani” și că participanții la ședință și-au arătat ”sprijinul pentru cel care, la momentul actual, deține cea mai înaltă funcție în județ, și anume europarlamentarul Mihai Țurcanu”. În rezumat, Florin Țurcanu a așteptat ca fratele său să devină europarlamentar, după ce Mihai a dobândit funcția Florin și-a dat seama că vrea să se retragă și, în aceeași săptămână, liberalii s-au gândit că numai bun pemntru președinte ar fi acum, ”cel care, la momentul actual, deține cea mai înaltă funcție în județ, și anume europarlamentarul Mihai Țurcanu”. Parlamentarul Grigoraș cere colegilor să nu mai atace partidul, deși cei care au luat atitudine au criticat manevra fraților Țurcanu și a acoliților săi, nu PNL-ul.
Redăm mai jos, integral, comunicatul trimis de PNL Botoșani:
Luând act de informațiile apărute în mass-media locală precum și de afirmațiile făcute de unii lideri județeni, Partidul Național Liberal- filiala Botoșani, prin purtătorul de cuvânt, senatorul Viorel Grigoraș, este obligat să facă următoarele clarificări:
Vineri, 27 martie 2015, nu s-a luat nicio decizie în ceea ce privește viitoarea conducere a Partidului Național Liberal. Având în vedere că, la sediul partidului, au fost prezenți parlamentari, dar și câțiva primari sau membri din Delegația Permanentă, a avut loc o consultare despre situația în care co-președintele Florin Țurcanu ar renunța la conducerea filialei de la Botoșani.
Precizăm că președinția PNL Botoșani nu reprezintă un lucru ce se poate negocia sau decide în cadrul unei întâlniri spontane, fără a se ține cont de decizia forurilor superioare.
Cu siguranță, atât timp cât s-a ajuns la discuții referitoare la persoana care ar urma să preia frâiele vechiului Partid Național Liberal, majoritatea membrilor Delegației Permanente și-a arătat, la un moment dat, sprijinul pentru aceasta.
De altfel, suntem în măsură să precizăm că, la începutul săptămânii viitoare, cu acordul scris a peste 90% dintre membrii Delegației Permanente, va fi transmisă la București o informare oficială în ceea ce privește susținerea pentru viitorul lider al Organizației. Aceștia au luat act de ceva vreme despre intenția co-președintelui Florin Țurcanu de a demisiona din fruntea filialei, arătându-și sprijinul pentru cel care, la momentul actual, deține cea mai înaltă funcție în județ, și anume europarlamentarul Mihai Țurcanu.
În aceste condiții, cerem public să se renunțe la declarațiile publice făcute împotriva partidului, deoarece acestea nu sunt onorante, din contră, aduc prejudicii de imagine unui partid care, în momentul de față, se află într-un amplu proces de reformare.
Purtător de cuvânt,
Senator Viorel Grigoraș
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024